Strategia naţionala de gestionare a deşeurilor 2014-2020

Hotărâre nr. 870 din 06/11/2013
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 750 din 04/12/2013
Intrare in vigoare: 01/01/2014
Hotărârea nr. 870/2013 privind aprobarea Strategiei
naţionale de gestionare a deşeurilor 2014-2020
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 11 lit. f) din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările
ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – Se aprobă Strategia naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020, prevăzută în anexa care
face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. – Pentru obiectivele strategice şi indicatorii de monitorizare prevăzuţi în Strategia naţională de
gestionare a deşeurilor, instituţiile responsabile, conform atribuţiilor specifice, sunt autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului, autoritatea publică centrală pentru economie şi energie, autoritatea
publică centrală pentru sănătatea populaţiei, autoritatea publică centrală pentru educaţie, autoritatea
publică centrală pentru dezvoltare regională şi administraţie, autorităţile administraţiei publice locale.
Art. 3. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,
Rovana Plumb
Ministrul delegat pentru ape, păduri şi
piscicultură,
Lucia Ana Varga
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
regionale
şi administraţiei publice,
Nicolae-Liviu Dragnea
Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,
Daniel Chiţoiu
Ministrul delegat pentru buget,
Liviu Voinea
Ministrul economiei,
Andrei Dominic Gerea
Ministrul fondurilor europene,
Eugen Orlando Teodorovici
p. Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi
mijlocii,
mediul de afaceri şi turism,
Anca-Laura Ionescu,
secretar de stat
Ministrul sănătăţii,
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Ministrul educaţiei naţionale,
Remus Pricopie
Ministrul delegat pentru învăţământ superior,
cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,
Mihnea Cosmin Costoiu
Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale
şi persoanelor vârstnice,
Mariana Câmpeanu
Bucureşti, 6 noiembrie 2013.
Nr. 870.
ANEXĂ
STRATEGIA
naţională de gestionare a deşeurilor 2014-2020
Principalele angajamente ale Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice în domeniul prevenirii şi
gestionării deşeurilor
Sistemele socioeconomice trebuie să se dezvolte în limitele capacităţii de suport a componentelor
capitalului natural şi orice investiţie în domeniul deşeurilor trebuie privită deopotrivă prin prisma
costurilor, dar şi a beneficiilor aduse pentru mediu, societate şi economie.
Luând în considerare aceste aspecte ne propunem:
– prioritizarea eforturilor în domeniul gestionării deşeurilor în linie cu ierarhia deşeurilor (prevenirea;
pregătirea pentru reutilizare; reciclarea; alte operaţiuni de valorificare, de exemplu, valorificarea
energetică; eliminarea);
– dezvoltarea de măsuri care să încurajeze prevenirea generării de deşeuri şi reutilizarea, promovând
utilizarea durabilă a resurselor;
– creşterea ratei de reciclare şi îmbunătăţirea calităţii materialelor reciclate, lucrând aproape cu sectorul
de afaceri şi cu unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeurile;
– promovarea valorificării deşeurilor din ambalaje, precum şi a celorlalte categorii de deşeuri;
– reducerea impactului produs de carbonul generat de deşeuri;
– încurajarea producerii de energie din deşeuri pentru deşeurile care nu pot fi reciclate;
– organizarea bazei de date la nivel naţional şi eficientizarea procesului de monitorizare;
– implementarea conceptului de „analiză a ciclului de viaţă” în politica de gestionare a deşeurilor.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor către populaţie şi sectorul de afaceri ne propunem:
– încurajarea investiţiilor verzi;
– susţinerea iniţiativelor care responsabilizează populaţia pentru a reduce, a reutiliza, a recicla şi a
valorifica deşeurile din gospodării;
– colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale pentru creşterea eficienţei şi calităţii
deşeurilor colectate, făcându-le mai uşor de reciclat şi valorificat;
– colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale şi sectorul de afaceri pentru îmbunătăţirea
sistemelor de colectare separată şi tratare a deşeurilor.
Cuvânt-înainte
Provocările ecologice de la sfârşitul secolului al XX-lea au condus la o reorientare a percepţiilor
referitor la modul în care „mediul” şi societatea umană se influenţează reciproc, statele lumii făcând
eforturi conjugate pentru a face faţă noilor probleme apărute: globalizarea, criza economică, energetică,
schimbările climatice, pierderea diversităţii sistemelor biologice şi ecologice şi deteriorarea calităţii
mediului abiotic.
Problemele cu care ne confruntăm astăzi sunt legate de dorinţa de dezvoltare socială şi economică, pe
de o parte, şi menţinerea calităţii vieţii, pe de altă parte. În procesul de dezvoltare, capacităţile de
asimilare a componentelor de mediu (aer, apă şi sol) la tipuri diferite de poluare sunt rareori luate în
considerare. Problemele de poluare a mediului devin astfel complexe şi creează risc de mediu ridicat.
Principiul acţiunii preventive este unul din principiile care stau la baza Ordonanţei de urgenţă nr.
195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, Directiva 2008/98/CE
privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr.
211/2011 privind regimul deşeurilor, prezentând ierarhia deşeurilor care „se aplică în calitate de ordine a
priorităţilor în cadrul legislaţiei şi a politicii în materie de prevenire a generării şi de gestionare a
deşeurilor, astfel: prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operaţiuni de valorificare (de
exemplu, valorificarea energetică) şi, ca ultimă opţiune, eliminarea”.
Aplicarea principiilor dezvoltării durabile implică o nouă abordare privind deşeurile utilizând concepte
de bază ecologice pentru a cântări cu precizie proiectele propuse în acest domeniu cu resursele de
mediu existente. Resursele regenerabile şi neregenerabile şi serviciile asigurate de către componentele
capitalului natural constituie suportul pentru producţia de bunuri şi servicii furnizate capitalului
socioeconomic uman, influenţând direct calitatea sănătăţii populaţiei.
În acest sens noua Strategie naţională de gestionare a deşeurilor propune cadrul de măsuri care să
asigure trecerea de la modelul actual de dezvoltare bazat pe producţie şi consum la un model bazat pe
prevenirea generării deşeurilor şi utilizarea materiilor prime din industria de valorificare, asigurând astfel
prezervarea resurselor naturale naţionale, creând premisele reconcilierii imperativelor economice şi „de
mediu”.
Ministrul mediului şi schimbărilor climatice
1. Introducere
1.1. Scopul Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor
Strategia naţională de gestionare a deşeurilor (SNGD) a apărut din necesitatea identificării obiectivelor
şi politicilor de acţiune, pe care România trebuie să le urmeze în domeniul gestionării deşeurilor în
vederea atingerii statutului de societate a reciclării.
Problematica privind impactul negativ asupra mediului şi sănătăţii umane, ca urmare a eliminării
deşeurilor prin utilizarea unor metode şi tehnologii nepotrivite, rămâne de actualitate mai ales în
contextul tendinţei susţinute de creştere a cantităţilor de deşeuri generate. Devine astfel necesară
includerea în priorităţile strategice a unor aspecte la fel de importante, precum declinul resurselor
naturale şi oportunitatea utilizării deşeurilor ca materie primă pentru susţinerea unor activităţi
economice.
Construcţia unei viziuni durabile asupra gestionării deşeurilor impune luarea în considerare a
„modelului natural”, respectiv a modului potrivit căruia are loc, în sistemele ecologice naturale,
procesarea reziduurilor rezultate din activitatea organismelor vii. În natură, „deşeurile” generate de
organismele vii sunt reintegrate în circuitele biogeochimice naturale prin procese de descompunere şi
„reciclare” care stau la baza dezvoltării unor noi lanţuri trofice, adică a unui întreg lanţ de compartimente
(grupuri de organisme) care procesează această materie în scopul autosusţinerii energetice. Altfel spus,
„în natură deşeurile dintr-un proces sunt întotdeauna un nutrient, un material sau o sursă de energie
pentru un alt proces. Totul rămâne în fluxul de nutriţie. Astfel, soluţia nu numai pentru provocările de
mediu privind poluarea, ci şi pentru provocările economice privind lipsurile poate fi găsită în aplicarea
modelelor pe care le putem observa într-un ecosistem natural.”1
1 Economia albastră, 10 ani, 100 de inovaţii, 100 de milioane de locuri de muncă –
Gunter Pauli.
În sistemele socioeconomice (dominate de om), cea mai mare pondere a deşeurilor a fost şi continuă
să fie considerată neutilizabilă, principala preocupare legată de gestionarea acestora fiind identificarea
soluţiilor de eliminare.
Pe fondul scăderii/alterării continue a resurselor naturale, precum şi a necesităţii conservării acestora
(în principal a celor de natură biologică) este necesar să reevaluăm opţiunile privind gestionarea
deşeurilor de origine antropică, în sensul creşterii gradului de valorificare a acestora şi de reducere
drastică a cantităţilor care necesită eliminare. În acest sens trebuie aplicată ierarhia deşeurilor cu accent
pe prevenirea generării deşeurilor, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea şi valorificarea, în timp ce
depozitarea deşeurilor trebuie interpretată ca ultimă opţiune disponibilă care corespunde celui mai
ridicat nivel de pierdere şi alterare a resurselor.
În sensul celor afirmate scopul SNGD este de a îndrepta România către o „societate a reciclării” prin:
– prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării deşeurilor în conformitate cu ierarhia deşeurilor;
– încurajarea prevenirii generării deşeurilor şi reutilizarea pentru o mai mare eficienţă a resurselor;
– dezvoltarea şi extinderea sistemelor de colectare separată a deşeurilor în vederea promovării unei
reciclări de înaltă calitate;
– dezvoltarea/implementarea tehnologiilor/instalaţiilor de reciclare şi/sau valorificarea cu randament
ridicat de extragere şi utilizare a materiei prime din deşeuri;
– susţinerea recuperării energiei din deşeuri, după caz, pentru deşeurile care nu pot fi reciclate;
– reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare.
1.2. De ce o Strategie naţională de gestionare a deşeurilor?
SNGD este promovată de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC), conform atribuţiilor şi
responsabilităţilor care îi revin în baza Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, şi urmăreşte să
creeze cadrul necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a
deşeurilor la nivel naţional, eficient din punct de vedere ecologic şi economic.
SNGD stabileşte politica şi obiectivele strategice ale României în domeniul gestionării deşeurilor pe
termen scurt (anul 2015) şi mediu (anul 2020). Pentru implementarea pe termen scurt a strategiei se
elaborează Planul naţional de gestionare a deşeurilor (PNGD), ce conţine detalii referitoare la acţiunile
care trebuie întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, la modul de desfăşurare a acestor
acţiuni, cuprinzând ţinte, termene şi responsabilităţi pentru implementare.
Această nouă strategie este elaborată luând în considerare progresul înregistrat, noile concepte
internaţionale, precum şi provocările viitoare cărora România trebuie să le răspundă.
SNGD trebuie să se alinieze la noile cerinţe legislative, la noile evoluţii tehnologice din domeniu şi să
îmbunătăţească participarea publicului la luarea deciziei de mediu prin programe de instruire şi educare
a populaţiei în domeniul gestionării deşeurilor.
1.3. Istoricul planificării strategice în domeniul gestionării deşeurilor
Prima SNGD a fost aprobată în anul 2004 pentru perioada 2003-2013, cu 3 ani înainte de aderarea
României la Uniunea Europeană (UE). Acest document a fost realizat în conformitate cu obiectivele
politicii naţionale de protecţie a mediului şi de dezvoltare durabilă de la acea dată şi a stat la baza
elaborării PNGD, ambele documente fiind aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/9 septembrie
2004.
Pe baza acestor două documente au fost elaborate planurile regionale de gestionare a deşeurilor
(PRGD) în perioada 2005-2006, planurile judeţene de gestionare a deşeurilor (PJGD) în perioada 2007-
2009, dar şi „master planurile” şi studiile de fezabilitate pentru realizarea sistemelor integrate de
gestionare a deşeurilor, în vederea finanţării prin POS Mediu (2007 – 2013).
Un moment important în domeniul adoptării acquis-ului comunitar a fost reprezentat de transpunerea
Directivei SEA (Hotărârea Guvernului nr. 1.076/8 iulie 2004 privind stabilirea procedurii de realizare a
evaluării de mediu pentru planuri şi programe, cu modificările şi completările ulterioare, care transpune
cerinţele Directivei 2001/42/CE). Astfel, luând în considerare faptul că Hotărârea Guvernului nr.
1.470/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din data de 18 octombrie
2004 versus data de intrare în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004 – 5 decembrie 2004, se poate
înţelege de ce SNGD şi PNGD nu au fost supuse la vremea respectivă procedurii de evaluare de mediu.
Pentru a respecta prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.076/2004, planurile regionale şi planurile
judeţene elaborate ulterior aprobării PNGD au trecut prin această procedură luând în considerare
obiectivele de mediu încă din etapa de planificare. Evaluarea de mediu asigură identificarea şi evaluarea
efectelor asupra mediului ale planurilor în timpul elaborării şi înaintea adoptării acestora, contribuind
astfel la identificarea, încă din faza de planificare, a măsurilor de reducere a impactului asupra mediului
datorat implementării prevederilor planurilor şi de considerare a acestora în definitivarea planurilor.
1.4. Necesitatea revizuirii Strategiei naţionale de gestionare a deşeurilor
Necesitatea revizuirii SNGD derivă în principal din următoarele motive:
– stabilirea unor noi concepte la nivel european privind gestionarea deşeurilor (în principal necesitatea
abordării deşeului ca resursă şi principiul responsabilităţii extinse a producătorului);
– adoptarea Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008
privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive (noua directivă-cadru privind deşeurile) şi
transpunerea sa în legislaţia naţională, precum şi necesitatea integrării principiilor şi prevederilor sale în
documentele de programare naţională;
– înglobarea prevederilor şi cerinţelor legislative apărute în perioada 2004-2012;
– dezvoltarea proiectelor privind implementarea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor, aflate
în diferite stadii de realizare, în cadrul cărora este propusă şi implementarea unor tehnologii noi de
tratare a deşeurilor noi pentru România;
– modificările de natură instituţională şi organizatorică din perioada 2004-2012.
1.5. Orizontul de timp pentru care se elaborează noua strategie
Această nouă SNGD acoperă perioada de până în anul 2020, realizându-se astfel „decuplarea”
strategiei de PNGD.
1.6. Categorii de deşeuri care fac obiectul SNGD
Prevederile SNGD ca modalitate principială de abordare, anume îndreptarea României către o
„societate a reciclării”, aplicarea ierarhiei de gestionare a deşeurilor, susţinerea măsurilor care urmăresc
utilizarea eficientă a resurselor, se aplică pentru toate tipurile de deşeuri reglementate prin Legea nr.
211/2011 privind regimul deşeurilor, respectiv:
– deşeuri municipale şi asimilabile din comerţ, industrie, instituţii, inclusiv fracţii colectate separat;
– fluxuri specifice de deşeuri: biodeşeuri, deşeuri de ambalaje, deşeuri din construcţii şi demolări,
vehicule scoase din uz, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori uzaţi,
uleiuri uzate, anvelope uzate, deşeuri cu conţinut de PCB/PCT, deşeuri cu conţinut de azbest, deşeuri
rezultate din activităţi medicale şi activităţi conexe.
Anumite fluxuri (cele prezentate la cap. 5.5, 5.7, 5. sunt abordate în acest document din perspectiva
principiului „responsabilităţii producătorului”.
Împreună cu PNGD care va aborda, cu măsuri specifice, fiecare flux de deşeuri, strategia îşi propune
să creeze cadrul naţional de planificare necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui management
integrat/durabil al deşeurilor.
În conformitate cu prevederile Directivei-cadru privind deşeurile şi ale Legii nr. 211/2011 privind
regimul deşeurilor, nu intră în sfera SNGD următoarele categorii:
– deşeuri radioactive;
– explozivi declasaţi;
– deşeuri rezultate în urma activităţilor de prospectare, extracţie, tratare şi stocare a resurselor
minerale, precum şi a exploatării carierelor;
– soluri (in situ), inclusiv soluri contaminate neexcavate şi clădiri legate permanent de sol;
– soluri necontaminate şi alte materiale geologice natural excavate în timpul activităţilor de construcţie,
în cazul în care este sigur că respectivul material va fi utilizat pentru construcţii în starea sa naturală şi
pe locul de unde a fost excavat;
– carcasele de la animalele care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, inclusiv animale care
au fost sacrificate pentru eradicarea unei epizootii şi care sunt eliminate conform Regulamentului (CE)
nr. 1.774/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 3 octombrie 2002 de stabilire a normelor
sanitare privind subprodusele de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;
– materii fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidenţa alin. (2) lit. (b) din Legea nr. 211/2011,
paie şi alte materii naturale nepericuloase provenite din agricultură sau silvicultură şi care sunt folosite
în agricultură ori silvicultură sau pentru producerea de energie din biomasă prin procese ori metode care
nu dăunează mediului şi nu pun în pericol sănătatea populaţiei;
– subproduse de origine animală, inclusiv produse transformate care intră sub incidenţa
Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002, cu excepţia produselor care urmează să fie incinerate, depozitate
sau utilizate într-o instalaţie de producere a biogazului sau a compostului;
– ape uzate, cu excepţia deşeurilor lichide;
– efluenţi gazoşi emişi în atmosferă şi dioxidul de carbon captat şi transportat în scopul stocării
geologice şi stocat geologic potrivit prevederilor Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a
Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum şi a directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE,
2006/12/CE, 2008/1/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 ale Parlamentului European şi ale
Consiliului sau excluşi din domeniul de aplicare a respectivei directive potrivit prevederilor art. 2 alin. (2)
din aceasta.
Pentru nămolurile rezultate de la staţiile de epurare a fost elaborată „Strategia naţională de gestionare
a nămolurilor de epurare”2 care propune metodologii eficiente de management, incluzând opţiunile
fezabile de recuperare şi utilizare a acestora, sporind astfel gradul de implicare a factorilor interesaţi în
cadrul procesului de utilizare şi recuperare a nămolului, urmărind în acelaşi timp conştientizarea
aspectelor principale ale utilizării în agricultură.
2 www.mmediu.ro/protectia_mediului/evaluar…act_planuri/2012-03-
13/2012-02-13_evaluare_impact_planuri_strategianamoluri2012.pdf
Elaborarea strategiei a apărut ca o necesitate datorată unor investiţii majore realizate până în prezent
sau care se vor realiza pentru construirea şi reabilitarea staţiilor de epurare, astfel încât România să
respecte condiţiile Tratatului de aderare.
Adoptarea şi implementarea celor mai bune practici de gestionare a nămolurilor contribuie la:
– respectarea cerinţelor de către producătorii de nămol;
– protecţia mediului înconjurător;
– creşterea beneficiilor rezultate din utilizarea nămolului odată cu reducerea unor potenţiale neajunsuri;
– monitorizarea, înregistrarea şi auditarea operaţiunilor;
– avizul factorilor interesaţi şi al publicului;
– sustenabilitatea şi eficienţa costurilor privind operaţiunile de gestionare a nămolurilor.
În conformitate cu politica naţională şi cea a Uniunii Europene (UE), nămolul trebuie utilizat prin
aplicarea celor mai bune practici astfel încât să se evite, pe cât posibil, eliminarea acestuia în depozitele
de deşeuri. Este responsabilitatea operatorilor staţiilor de epurare de a dezvolta, conform
circumstanţelor locale şi abordărilor recomandate, posibilităţi conforme de eliminare a nămolului şi
oportunităţi de valorificare, precum şi susţinerea „pieţelor” de nămol existente.
Prezentul document abordează domeniul doar prin prisma modalităţii de recuperarea energiei şi
eliminarea prin depozitare (secţiunea .
Pentru siturile contaminate (care nu sunt acoperite de această strategie) în cadrul MMSC este în curs
de elaborare o strategie naţională distinctă. Siturile contaminate reprezintă o realitate a României de care
trebuie să se ţină seama datorită, pe de o parte, a efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii umane
şi, pe de altă parte, a numărului mare de terenuri contaminate ale căror funcţiuni şi posibilităţi de utilizare
se alterează, se restrâng sau chiar se pierd. Deşeurile şi depozitarea acestora pe sol sunt identificate ca
fiind surse de contaminare a solului.
Prin Strategia gestionării siturilor contaminate se vor prevedea acţiuni prin care să se promoveze
gestionarea siturilor contaminate şi a tuturor activităţilor directe sau conexe acesteia, precum şi
respectarea cerinţelor legislative şi a reglementărilor din domeniu.
Această strategie prezintă obiective clare, mijloace de atingere a acestor obiective şi resursele
necesare pe termen scurt, mediu şi lung. În acelaşi timp se anticipează şi măsurile pentru atingerea şi
menţinerea unui nivel ridicat de securitate ecologică şi siguranţa de mediu, la nivelul intervalelor de timp
estimate. Sunt evidenţiate totodată situaţia şi nevoile României, activităţile şi măsurile cu impact naţional
care s-au implementat şi se preconizează a fi promovate, pentru asigurarea competenţei şi eficienţei,
precum şi pentru eliminarea de la început a cauzelor care pot influenţa negativ realizarea obiectivelor
politicii României în acest domeniu.
2. Situaţia actuală a gestionării deşeurilor
2.1. La nivel european
Politica naţională în domeniul gestionării deşeurilor trebuie să se subscrie obiectivelor politicii
europene în materie de prevenire a generării deşeurilor şi să urmărească reducerea consumului de
resurse şi aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor. Principiul acţiunii preventive este unul din principiile
care stau la baza Ordonanţei de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi
completările ulterioare, Directiva 2008/98/CE privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive,
transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, prezentând ierarhia
deşeurilor care „se aplică în calitate de ordine a priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de
prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor, astfel: prevenirea, pregătirea pentru reutilizare,
reciclarea, alte operaţiuni de valorificare, de exemplu, valorificarea energetică şi, ca ultimă opţiune,
eliminarea”.
Abordarea UE în domeniul gestionării deşeurilor se bazează pe 4 principii majore:
– prevenirea generării deşeurilor – factor considerat a fi extrem de important în cadrul oricărei strategii
de gestionare a deşeurilor, direct legat atât de îmbunătăţirea metodelor de producţie, cât şi de
determinarea consumatorilor să îşi modifice cererea privind produsele (orientarea către produse verzi) şi
să abordeze un mod de viaţă, rezultând cantităţi reduse de deşeuri;
– reciclare şi reutilizare – încurajarea unui nivel ridicat de recuperare a materialelor componente,
preferabil prin reciclare. În acest sens sunt identificate câteva fluxuri de deşeuri pentru care reciclarea
este prioritară: deşeurile de ambalaje, vehicule scoase din uz, deşeuri de baterii, deşeuri din
echipamente electrice şi electronice;
– valorificare prin alte operaţiuni a deşeurilor care nu sunt reciclate;
– eliminarea finală a deşeurilor – în cazul în care deşeurile nu pot fi valorificate, acestea trebuie
eliminate în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea umană, cu un program strict de monitorizare.
Dintre documentele strategice la nivel european cu impact asupra politicilor de gestionare a deşeurilor
trebuie amintite:
a) Strategia tematică privind prevenirea şi reciclarea deşeurilor – stabileşte linii directoare privind
reducerea impactului negativ asupra mediului datorat deşeurilor, de la generare la eliminarea finală.
Astfel, principalele obiective ale acestei strategii sunt reprezentate de:
– prevenirea generării deşeurilor;
– Îndreptarea către o societate europeană a reciclării;
– utilizarea „analizei ciclului de viaţă” ca instrument în realizarea politicii din domeniul gestionării
deşeurilor;
– îmbunătăţirea bazei de cunoştinţe la nivelul tuturor celor care au responsabilităţi;
– îmbunătăţirea cadrului legal general, prin simplificarea şi modernizarea legislaţiei existente.
b) Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene – are ca obiectiv general îmbunătăţirea continuă
a calităţii vieţii pentru generaţiile prezente şi viitoare, prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile
să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică
şi socială al economiei, în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale.
c) Al 6-lea Program de acţiune pentru mediu al Comunităţii Europene 2002-2012 – promovează
integrarea cerinţelor de mediu în toate politicile şi acţiunile şi reprezintă componenta de mediu a
Strategiei de dezvoltare durabilă. Asta face legătura între protecţia mediului şi obiectivele UE de creştere
economică, competitivitate şi ocupare a forţei de muncă. Planul identifică 4 arii prioritare pentru politicile
de mediu ale UE: schimbări climatice, natură şi biodiversitate, mediu şi sănătate, resurse naturale şi
deşeuri.
d) Proiectul celui de-al şaptelea Program comunitar de acţiune pentru mediu.
e) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social şi
Comitetul Regiunilor. Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic.
f) Strategia tematică privind utilizarea durabilă a resurselor naturale – pentru atingerea obiectivului său
principal, adică reducerea impactului negativ asupra mediului generat de utilizarea resurselor naturale în
economiile dezvoltate, aceasta prevede următoarele acţiuni:
– îmbunătăţirea cunoştinţelor despre utilizarea resurselor la nivel european şi despre impactul asupra
mediului;
– dezvoltarea de instrumente pentru monitorizarea progresului în acest domeniu în UE, în statele
membre (SM) şi în sectoarele economice;
– creşterea aplicării Strategiei în sectoarele economice şi în SM, precum şi încurajarea elaborării de
planuri şi programe în acest sens;
– creşterea conştientizării factorilor interesaţi şi a cetăţenilor cu privire la impactul negativ al utilizării
resurselor.
2.2. La nivel naţional
Tratatul de aderare la UE reflectă condiţiile aderării României la UE şi reprezintă rezultatul integral al
procesului de negociere a celor 31 de capitole.
Prin „Documentul de poziţie al României – capitolul 22 – Protecţia mediului înconjurător” România s-a
obligat să implementeze acquis-ul comunitar privind acest capitol până la data aderării (1 ianuarie 2007),
cu următoarele derogări, dintre care le menţionăm pe cele referitoare la managementul deşeurilor:
– Directiva 94/62/EC privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, pentru care s-a solicitat şi obţinut
perioadă de tranziţie, până în anul 2013, transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr.
621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările
ulterioare;
– Directiva 99/31/EC privind depozitarea deşeurilor, pentru care s-a solicitat şi obţinut o perioadă de
tranziţie până în anul 2017, transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 349/2005
privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare;
– Directiva Consiliului 2000/76/EC privind incinerarea deşeurilor, pentru care s-a solicitat şi obţinut o
perioadă de tranziţie până în anul 2009, transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr.
128/2002 privind incinerarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare;
– Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE),
pentru care s-a solicitat şi obţinut o perioadă de tranziţie până în anul 2008, transpusă în legislaţia
naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 1.037/2010 privind deşeurile de echipamente electrice şi
electronice;
– Regulamentul nr. 259/93 privind importul, exportul şi tranzitul de deşeuri, până la sfârşitul anului 2015.
Principalele documente de programare şi planificare la nivel naţional cu relevanţă pentru gestionarea
deşeurilor sunt reprezentate de:
– Planul naţional de dezvoltare 2007-2013 (PND) – este documentul de planificare strategică şi
programare financiară al României, care are ca scop să orienteze şi să stimuleze dezvoltarea economică
şi socială a ţării pentru atingerea obiectivului de realizare a coeziunii economice şi sociale. Priorităţile
PND: creşterea competitivităţii sectorului productiv şi a atractivităţii acestuia pentru investitorii străini;
îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, energetice şi asigurarea protecţiei mediului;
dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi combaterea excluziunii sociale;
diversificarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în agricultură; promovarea participării
echilibrate a tuturor regiunilor la procesul de dezvoltare economică. PND promovează următoarele
subpriorităţi:
– îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin asigurarea serviciilor de utilităţi publice la standardele de
calitate şi cantitate cerute, în sectoarele de apă şi deşeuri, prin dezvoltarea sistemelor de infrastructură
de apă şi apă uzată în localităţile vizate şi crearea/consolidarea companiilor regionale de profil şi prin
dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor (colectare, transport, tratare/eliminare a
deşeurilor în localităţile vizate; închiderea depozitelor neconforme);
– îmbunătăţirea sistemelor sectoriale de management de mediu, cu accent pe: dezvoltarea sistemelor
specifice de management al apei şi deşeurilor, a celor de management al resurselor naturale
(conservarea diversităţii biologice, reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate, prevenirea şi
intervenţia în cazul riscurilor naturale – în special inundaţii), precum şi pe îmbunătăţirea infrastructurii de
protecţie a aerului.
– Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României (2013-2020-2030) (SNDD) a fost elaborată de
Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile împreună cu United Nations Development Programme
România (UNDP România). Aşa cum se menţionează în documentul final, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 1.216/2007 pentru aprobarea Memorandumului de înţelegere dintre Autoritatea publică
centrală pentru protecţia mediului şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în România privind
revizuirea Strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă, având în vedere obiectivele Strategiei revizuite
pentru dezvoltare durabilă a Uniunii Europene, semnat la Bucureşti la 28 august 2007, problematica
managementului deşeurilor are un impact asupra multor din direcţiile strategice, respectiv:
– corelarea raţională a obiectivelor de dezvoltare, inclusiv a programelor investiţionale, cu capacitatea
de susţinere a capitalului natural;
– folosirea celor mai bune tehnologii disponibile, din punct de vedere economic şi ecologic, în deciziile
investiţionale din fonduri publice; introducerea fermă a criteriilor de ecoeficienţă în toate activităţile de
producţie sau servicii;
– anticiparea efectelor schimbărilor climatice şi elaborarea atât a unor soluţii de adaptare pe termen
lung, cât şi a unor planuri de măsuri de contingenţă intersectoriale, cuprinzând portofolii de soluţii
alternative pentru situaţii de criză generate de fenomene naturale sau antropice.
În cadrul SNDD este vizată atingerea următoarelor obiective strategice:
– Orizont 2013: Încorporarea organică a principiilor şi practicilor dezvoltării durabile în ansamblul
programelor şi politicilor publice ale României ca SM al UE.
– Orizont 2020: Atingerea nivelului mediu actual al ţărilor UE la principalii indicatori ai dezvoltării
durabile.
– Orizont 2030: Apropierea semnificativă a României de nivelul mediu din acel an al SM ale UE din
punctul de vedere al indicatorilor dezvoltării durabile.
Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor este inclusă ca şi obiectiv în cadrul
SNDD. De asemenea, în cadrul strategiei sunt prezentate următoarele obiective care privesc gestionarea
deşeurilor:
– până în anul 2013 – se va reduce până la 2,4 milioane tone cantitatea anuală a deşeurilor
biodegradabile depozitate, reprezentând 50% din totalul produs în anul 1995;
– până în anul 2013 – se prevede un grad de recuperare a materialelor utile din deşeurile de ambalaje
pentru reciclare sau incinerare cu recuperare de energie de 60% pentru hârtie/carton, 22,5% pentru mase
plastice, 60% pentru sticlă, 50% pentru metale şi 15% pentru lemn;
– până în 2015 – reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum 30 de judeţe;
– până în anul 2015 – crearea a 30 sisteme integrate de gestionare a deşeurilor la nivel
regional/judeţean; închiderea a 1.500 depozite mici situate în zone rurale şi a 150 depozite vechi în zonele
urbane; realizarea a 5 proiecte-pilot pentru reabilitarea siturilor contaminate istoric; asigurarea unor
servicii îmbunătăţite de salubritate şi management al deşeurilor pentru un număr de 8 milioane locuitori.
– Programul operaţional sectorial de mediu (POS Mediu) – acest program este strâns corelat cu
obiectivele naţionale strategice prevăzute în PND elaborat pentru perioada 2007-2013 şi Cadrul naţional
strategic de referinţă (CNSR), care se bazează pe principiile, practicile şi obiectivele urmărite la nivelul
UE. În cadrul acestui program, Axa prioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al
deşeurilor şi reabilitarea siturilor poluate istoric” sprijină investiţiile care vor asigura dezvoltarea acestor
sisteme şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor. Operaţiunile care se derulează în
cadrul domeniului major de intervenţie 2.1 finanţează următoarele activităţi indicative: achiziţionarea şi
instalarea sistemelor de colectare separată, construcţia facilităţilor de sortare, compostare şi reciclare,
achiziţionarea vehiculelor de transport al deşeurilor, închiderea depozitelor neconforme, construcţia
staţiilor de transfer şi a facilităţilor de eliminare a deşeurilor municipale, construirea unor facilităţi
adecvate pentru deşeuri periculoase, dar şi asistenţă tehnică pentru pregătire de proiecte, management,
supervizare şi publicitate.
2.3. Analiza situaţiei actuale privind gestionarea deşeurilor la nivel naţional
2.3.1. Deşeuri municipale
Deşeurile municipale sunt reprezentate de totalitatea deşeurilor menajere şi similare acestora generate
în mediul urban şi rural din gospodării, instituţii, unităţi comerciale şi de la operatori economici, deşeuri
stradale colectate din spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, la care se adaugă şi deşeuri din
construcţii şi demolări rezultate din amenajări interioare ale locuinţelor colectate de operatorii de
salubritate. Gestionarea deşeurilor municipale presupune colectarea, transportul, valorificarea şi
eliminarea acestora, inclusiv supervizarea acestor operaţii şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor
de eliminare.
În prezent, aşa cum arată şi figura nr. 1 la nivelul UE deşeurile municipale sunt tratate prin depozitare
(38%), incinerare (22%), (25%) reciclare şi compostare (15%)3. În România, unde au fost depuse eforturi şi
au fost realizate investiţii importante pentru alinierea la acquis comunitar, situaţia evoluează rapid, însă
principala modalitate de eliminare a deşeurilor este în continuare reprezentată de depozitare. Conform
datelor EUROSTAT din 2010 (Comunicatul EUROSTAT nr. 48/2012-27 martie 2012 pentru anul 2010) între
SM ale UE există diferenţe semnificative, variind de la situaţia statelor în care depozitarea se realizează în
mare măsură aşa cum este cazul Bulgariei (100%), României (99%), Lituaniei (94%) sau al Letoniei (91%)
până la cea a statelor în care reciclarea deşeurilor municipale ocupă un loc important: Danemarca (54%),
Olanda (39%), Belgia (37%).
3 Comunicat EUROSTAT nr. 48/2012-27 martie 2012 pentru anul 2010.
Fig. 1 – Tratarea deşeurilor municipale în SM, per ţară şi tip de tehnologie.
Sursă: EUROSTAT 2012
România face parte din categoria noilor SM în care cea mai mare parte a cantităţilor de deşeuri
municipale colectate sunt eliminate prin depozitare, operaţiunile de reciclare şi valorificare fiind utilizate
într-o măsură foarte mică.
În structura deşeurilor municipale din România, aşa cum reiese din fig. 2, cea mai mare pondere o au
deşeurile menajere (cca 64%), în timp ce deşeurile stradale şi deşeurile din construcţii şi demolări au
aproximativ aceeaşi pondere (10%, respectiv 9%)4. Peste 90% din deşeurile municipale colectate sunt
eliminate prin depozitare.
4 Sursă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).
Fig. 2 – Structura deşeurilor municipale generate în perioada 2006-2010.
Sursă: ANPM, Raportul privind starea mediului, 2011.
În ceea ce priveşte generarea deşeurilor municipale, se constată că atât în România, cât şi la nivelul
majorităţii SM se înregistrează tendinţe de creştere a acestor cantităţi (fig. nr. 3).
Fig. 3 – Evoluţia generării deşeurilor municipale în SM.
Sursă: EUROSTAT 2012.
Cu toate acestea, analizând evoluţia pentru ultimii 4 ani – 2007-2010 – se constată, începând cu anul
2009, o descreştere a cantităţii de deşeuri generate atât ca medie a UE, cât şi pentru majoritatea SM.
Această evoluţie o putem aprecia că se datorează, în principal, crizei economice şi mai puţin măsurilor
de prevenire. În ceea ce priveşte indicatorii de generare a deşeurilor municipale, conform datelor
Eurostat, la nivelul anului 2010 pentru România cantitatea a fost de 365 kg/locuitor/an, cu 27% mai mică
decât media la nivel european (502 kg/locuitor/an). Evoluţia acestor indicatori în intervalul 1995-2008 este
similară în ambele cazuri evoluţiei cantităţilor de deşeuri municipale generate.
O problemă importantă a sistemului de gestionare a deşeurilor din România este reprezentată de aria
scăzută de acoperire cu servicii de colectare. Astfel, la nivel naţional în anul 2009 doar 63% din populaţie
este deservită de servicii de salubritate, ponderea în mediul urban fiind de aproximativ 85% şi de doar
52% în mediul rural5 (vezi fig. 4). De asemenea, se constată că încă mai sunt cantităţi de deşeuri care
rămân necolectate, în fig. 5.
5 Raportul privind starea mediului pe anul 2011 – ANPM.
Fig. 4 – Evoluţia gradului de conectare la serviciul de salubritate în perioada 2006-2010
Fig. 5 – Cantităţile de deşeuri municipale generate şi colectate, exprimate în mii tone.
Sursă: ANPM, Raportul privind starea mediului, 2011.
La nivelul anului 2010, mai mult de 95% din cantitatea de deşeuri municipale (exclusiv deşeurile din
construcţii şi demolări) colectată de operatorii de salubrizare a fost eliminată prin depozitare, ratele de
reciclare şi valorificare a acestor tipuri de deşeuri fiind încă foarte reduse. În anul 2010, din 5.325,81 mii
tone deşeuri municipale (exclusiv deşeurile din construcţii şi demolări) colectate de operatorii de
salubritate au fost valorificate 296,14 mii tone deşeuri prin reciclare materială sau valorificare energetică.
Gradul de valorificare redus are, în primul rând, cauze de natură tehnică (inexistenţa infrastructurii de
colectare separate şi de sortare în cele mai multe zone ale ţării, respectiv lipsa capacităţilor de reciclare
pentru anumite tipuri de materiale, cum ar fi lemnul), dar şi economică (lipsa unor instrumente financiare
care să stimuleze/oblige operatorii de salubrizare să livreze deşeurile colectate către instalaţii de
tratare/valorificare şi nu către eliminare). Menţionăm şi faptul că, în paralel cu activitatea operatorilor de
salubrizare, există circuite paralele de colectare şi sortare a deşeurilor reciclabile din deşeurile
municipale (puncte de colectare autorizate, sortări ad-hoc la intrarea în depozitul de deşeuri), dar care nu
sunt cuantificate ca atare, ceea ce conduce la o scădere aparentă a valorii ratelor de reciclare/valorificare
a acestora, per ansamblu.
În acelaşi timp, pentru anumite tipuri de deşeuri nu există practic opţiuni viabile de reciclare pe plan
naţional (de exemplu, pentru sticlă, se înregistrează atât o capacitate tehnică relativ redusă a fabricilor de
sticlă pentru a prelucra deşeuri, cât şi o lipsă de interes, având în vedere calitatea slabă a deşeurilor de
sticlă furnizate, respectiv costurile suplimentare care ar fi necesare pentru a obţine deşeuri de calitate
corespunzătoare). Interesul pentru reciclare este mai mare în cazul metalului, plasticului şi hârtiei, dar şi
aici se înregistrează cantităţi relativ importante care sunt colectate separat şi apoi transportate în afara
graniţelor României pentru reciclarea propriu-zisă.
De asemenea, în România, colectarea separată a deşeurilor municipale în vederea valorificării
deşeurilor de ambalaje provenite din deşeurile menajere (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice)
se practică într-o mică măsură, la nivel local, în cadrul unor proiecte iniţiate de societăţile de salubrizare
şi primării, în colaborare cu operatorii economici care pun pe piaţă ambalaje şi produse ambalate. Aceste
proiecte sunt în derulare, în colaborare cu asociaţiile de locatari (pentru populaţie), şcoli, instituţii şi
operatori economici, extinderea lor în funcţie de rezultatele obţinute fiind legată de fondurile disponibile.
La nivel naţional, în anul 2011 existau 698 de localităţi (urban şi rural) unde s-a implementat colectarea
separată.
În ceea ce priveşte structura ambalajelor introduse pe piaţă (vezi fig. 6), pe tipuri de material, în
perioada 2004-2010 se poate constata o scădere a ponderii ambalajelor de sticlă în favoarea celor de
plastic, ceea ce ne arată direcţia în care s-a orientat comportamentul de consum al populaţiei.
Fig. 6. – Structura ambalajelor introduse pe piaţă.
Sursă: ANPM.
Faţă de întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje introdusă pe piaţă au fost realizate următoarele
obiective de reciclare şi valorificare (vezi fig. 7):
Fig. 7. – Sursă: ANPM
Valorificarea energetică a deşeurilor de ambalaje cu putere calorică se realizează, în primul rând, în
fabricile de ciment care sunt autorizate pentru coincinerarea deşeurilor. Până în momentul actual,
cantitatea de deşeuri de ambalaje coincinerată nu a fost foarte mare, având în vedere că, pe de o parte,
se acordă atenţie, în primul rând, reciclării, iar, pe de altă parte, cantitatea de deşeuri pretabilă
coincinerării este relativ redusă datorită lipsei infrastructurii de sortare/tratare a deşeurilor municipale.
Eliminarea deşeurilor municipale se realizează exclusiv prin depozitare. Până în prezent, în România
nu au fost puse în funcţiune instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale.
În ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor municipale, în anul 2010 erau în funcţiune un număr de 106
depozite neconforme pentru deşeuri municipale, din care 26 au sistat activitatea la 16 iulie 2010, conform
calendarului negociat. Pentru restul depozitelor de deşeuri municipale neconforme, care mai au încă
perioadă de tranziţie, în prezent se efectuează îmbunătăţirea activităţilor de operare şi monitorizare.
Conform negocierilor pentru aderarea României la UE stipulate în Tratatul de aderare, România este
obligată să asigure reducerea treptată a deşeurilor depozitate în depozitele municipale de deşeuri
neconforme, cu respectarea anumitor cantităţi maxime anuale.
În ceea ce priveşte deşeurile biodegradabile încă din anul 2006 au fost demarate acţiuni în vederea
construirii de platforme pentru compostarea deşeurilor vegetale din parcuri şi spaţii verzi din zonele
urbane şi construirea unor staţii de sortare a deşeurilor reciclabile şi de staţii de compostare a deşeurilor
biodegradabile în apropierea depozitelor pentru deşeuri.
În tabelul nr. 1 este prezentată evoluţia cantităţilor de deşeuri biodegradabile generate în anii 2008 şi
2010 (inclusiv cele generate şi necolectate), comparativ cu anul de bază 1995.
Tabel nr. 1
Cantitate deşeuri/Reducere cantitate de deşeuri Anul
1995 2009 2010
Cantitate de deşeuri biodegradabile generate (mil.
tone)
4,80 3,60 3,36
Cantitate de deşeuri biodegradabile generate faţă de
1995 (%)
– 75 70
Reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile
generate faţă de 1995 (%)
– 25 30
Sursă: ANPM.
Reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile generate în anul 2010, comparativ cu anul 2009, se
datorează extinderii colectării selective a deşeurilor de hârtie, carton şi a deşeurilor biodegradabile din
spaţiile verzi, parcuri şi alte zone, precum şi a aplicării prevederilor art. 9 lit. p)6 din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare.
6 O contribuţie de 100 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale începând
cu data de 1 iulie 2010, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de diminuare cu 15% a
cantităţilor de deşeuri municipale şi asimilabile, colectate şi trimise spre depozitare,
plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual
de diminuare şi cantitatea corespunzătoare obiectivului efectiv realizat prin activităţi
specifice de colectare selectivă şi valorificare.
În vederea respectării angajamentelor asumate în acest domeniu, la începutul anului 2011, la nivel
naţional, funcţionau un număr de 60 de instalaţii şi platforme de compostare finalizate (autorizate sau în
curs de autorizare) pentru compostarea deşeurilor biodegradabile municipale.
Având în vedere cele prezentate, din tabelul nr. 1 se poate observa că obiectivul stabilit pentru anul
2010, respectiv reducerea cu 25% a cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, exprimată gravimetric
faţă de cantitatea de deşeuri biodegradabile municipale produse în 1995, a fost atins deja în anul 2009.
Pentru celelalte fluxuri specifice de deşeuri care fac obiectul acestei strategii, şi anume: vehicule
scoase din uz, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori uzaţi, uleiuri uzate,
anvelope uzate, deşeuri cu conţinut de PCB/PCT, deşeuri cu conţinut de azbest, deşeuri din activităţi de
ocrotire a sănătăţii umane şi activităţi conexe, situaţia existentă privind cantităţile generate şi modul lor
de gestionare este prezentată în Raportul privind starea mediului pentru anul 2010, care poate fi
consultat la următoarea adresă de web:
www.anpm.ro/Mediuraport_privind_starea_mediului_in_romania-15
2.3.2. Deşeuri din construcţii şi demolări (deşeuri din C&D)
În ultimii ani, datorită evoluţiei crescătoare a pieţei construcţiilor, România se confruntă cu problema
gestionării deşeurilor de C&D.
Pe de o parte, construcţiile existente, în mare proporţie, au o stare fizică proastă sau nu mai corespund
standardelor din construcţii (de exemplu, eficienţă energetică) sau necesită reparaţii, modernizări,
consolidări. În acelaşi timp, există tendinţa autorităţilor locale de a reloca unităţile de producţie în afara
localităţilor, fiind necesară demolarea clădirilor pe care acestea le ocupă. Pe de altă parte, mai ales în
ultimii 10 ani, investiţiile rezidenţiale (case şi vile) fac ca acest sector să fie foarte dinamic.
În fluxul deşeurilor municipale deşeurile din C&D sunt reprezentate de:
– deşeuri de beton, cărămizi, resturi ceramice;
– deşeuri lemnoase, din sticlă, din plastic;
– deşeuri de asfalt, gudroane şi produse gudronate;
– resturi metalice;
– resturi din excavaţii (pământ, pietre, pietriş);
– deşeuri de materiale izolante;
– amestecuri de deşeuri de C&D etc.
Deşeurile din C&D pot fi inerte, nepericuloase sau contaminate cu diferite substanţe periculoase. De
aceea este obligatorie colectarea separată. Deşeurile de C&D clasificate ca periculoase pot conţine:
azbest, metale grele, vopseluri, adezivi, lemn tratat, sol contaminat, materiale cu PCB. Deşi cantităţile
sunt mici comparativ cu totalul deşeurilor de C&D, generatorii (constructorii) trebuie să aplice măsuri
speciale pentru gestionarea acestora într-un mod adecvat fără a aduce prejudicii mediului sau sănătăţii
populaţiei.
2.3.3. Anvelope uzate
Anvelopele uzate reprezintă o importantă sursă de materie primă secundară şi de combustibil
alternativ.
În România, acest flux de deşeuri începând de la introducerea pe piaţă la colectare, reciclare şi
valorificare este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor
uzate.
Din datele statistice pe care le deţine Ministerul Economiei, la nivelul anului 2011 s-au colectat 60 mii
tone de anvelope uzate din care: 75% au fost coprocesate în fabricile de ciment, 20% au fost valorificate
material prin reciclare (obţinere de pudretă7 şi reşapare8), iar restul de 5% sunt refolosite ca atare (diguri,
ţarcuri, garduri de protecţie etc.).
7 Obţinere de pudretă din anvelope uzate nereşapabile – prin măcinare la temperatura
ambiantă sau prin criogenie, în vederea folosirii ca adaos în produsele din cauciuc:
articole tehnice din cauciuc, covoare, încălţăminte.
8 Reşapare – metodă de recondiţionare ce permite obţinerea de anvelope comparabile,
din punctul de vedere al calităţii, cu cele noi.
Se observă că, deşi ierarhia deşeurilor stabileşte o ordine a priorităţilor, reciclarea nu reprezintă încă
un domeniu prioritar. Astfel, că pe termen mediu şi lung ar trebui susţinute acele investiţii care urmăresc
creşterea ponderii valorificării materiale a anvelopelor uzate prin utilizarea acestora, în special, în
domeniul construcţiilor rutiere. Utilizarea pudretei de cauciuc în mixturile asfaltice conferă proprietăţi
deosebite suprafeţei carosabile, respectiv: mai multă elasticitate, reducerea zgomotului, amortizarea
vibraţiilor etc.
2.3.4. Deşeuri provenind din activităţile industriale
În cursul anului 2010, cantitatea de deşeuri provenind din activităţile industriale a fost de 191 milioane
tone, din care cea mai mare parte (peste 90%) deşeuri rezultate din activităţile de extracţie (minerit) -172
milioane tone, iar 15 milioane tone deşeuri generate din industria energetică şi prelucrătoare9.
9 Sursă ANPM – Raportul privind Starea mediului pentru anul 2011.
O parte din deşeurile generate din industria energetică şi prelucrătoare, cum sunt, de exemplu, cenuşa
de termocentrală, zgura etc. a fost valorificată prin co-procesare/co-incinerare în fabricile de ciment.
Deşeurile periculoase, generate în anul 2010, în cantitate de 514.325 tone, au reprezentat circa 0,3% din
totalul deşeurilor generate. Majoritatea deşeurilor periculoase au fost eliminate prin depozitare, restul
fiind valorificate prin coincinerare sau eliminate prin incinerare în instalaţiile proprii ale generatorilor sau
în instalaţii specializate aparţinând operatorilor privaţi.
În cursul anului 2010 au fost în funcţiune următoarele instalaţii pentru incinerarea deşeurilor
industriale periculoase:
– 8 instalaţii de incinerare/coincinerare aparţinând unor operatori economici din industrie în număr de 8,
care incinerează/coincinerează propriile deşeuri periculoase;
– 10 instalaţii existente pentru incinerarea deşeurilor periculoase aparţinând unor operatori economici
care incinerează pentru terţi;
– 7 instalaţii de coincinerare în cuptoare de ciment – autorizate şi pentru tratarea şi valorificarea
deşeurilor periculoase solide şi lichide.
În cursul anului 2010 au fost în operare 40 de depozite pentru deşeuri industriale periculoase şi
nepericuloase, din care:
– 8 depozite pentru deşeuri industriale periculoase, din care:
– 6 depozite conforme ale operatorilor economici care îşi depozitează propriile deşeuri;
– 2 depozite zonale conforme, unul în judeţul Ialomiţa, operat de S.C. VIVANI SALUBRITATE – S.A.
Slobozia, şi unul în judeţul Prahova, operat de S.C. Ecomaster Servicii Ecologice – S.R.L.
– 32 depozite pentru deşeuri industriale nepericuloase, din care:
– 15 depozite conforme;
– 15 depozite care utilizează instalaţii de „hidro-transport” a deşeurilor sau care depozitează deşeuri în
stare lichidă şi deşeuri cu proprietăţi corozive, oxidante.
3. Analiza SWOT
Analiza SWOT10 asigură un cadru relativ simplu de suport al deciziilor cu privire la alternativele
strategice care derivă din evaluarea situaţiei actuale. Înţelegerea cât mai exactă a situaţiei interne şi
externe a sistemului de gestionare a deşeurilor poate implica producerea unei cantităţi mari de informaţii,
dar analiza SWOT furnizează un filtru care reduce informaţiile la un număr limitat de subiecte-cheie.
Odată ce aceste 4 categorii de aspecte: puncte tari, puncte slabe (disfuncţii), oportunităţi şi ameninţări
sunt bine identificate, strategia, prin intermediul obiectivelor sale, indică modul în care punctele tari pot fi
folosite astfel încât să se corecteze disfuncţionalităţile, precum şi modul în care oportunităţile pot
contracara ameninţările.
10 EPC Consultanţă de mediu – Evaluarea de mediu pentru Planul naţional de
gestionare a deşeurilor şi Strategia naţională de gestionare a deşeurilor, 2010.
Puncte tari 1. Legislativ: existenţa unui cadru
armonizat cu cel european;
2. Planificare: Existenţa
documentelor de planificare pe toate
cele 3 nivele (naţional, regional şi
judeţean) pentru etapa precedentă
care pot asigura suport în
actualizarea SNGD şi PNGD,
precum şi implicarea tuturor părţilor
interesate;
3. Resurse umane: Experienţa în
elaborarea şi implementarea
proiectelor, precum şi în derularea
de programe de conştientizare.
4. Financiar: 1,167 milioane euro
pentru dezvoltarea sistemelor de
management integrat al deşeurilor şi
reabilitarea siturilor poluate istoric
(Programul operaţional sectorial
Mediu 2007-2013);
1. Planificare: posibilitatea integrării
experienţei planificării la nivel
regional şi local.
2. Tehnic: existenţa numeroaselor
ghiduri privind planificarea şi
gestionarea deşeurilor;
3. Resurse umane: creşterea
capabilităţii prin acces la schimbul de
informaţii şi experienţa din alte
instituţii.
4. Economic/financiar: dezvoltarea de
mecanisme financiare/economice de
suport pentru încurajarea investiţiilor
verzi;
Oportunităţi
Puncte slabe 1. Legislativ: frecvenţa modificare şi
actualizare a legislaţiei;
2. Planificare: Insuficienta corelare
cu alte planuri şi programe inclusiv
cu alte instituţii care elaborează
strategii;
3. Gestionare date: insuficientă
practică în colectarea, corelarea şi
evaluarea datelor disponibile.
4. Implementare:
a) insuficienta corelare a
responsabilităţilor părţilor implicate
şi asumare;
b) aria de acoperire cu servicii şi
grad scăzut de extindere a colectării
separate a deşeurilor;
c) infrastructura nu este suficient
dezvoltată, inclusiv a infrastructurii
suport (rutiere, de alimentare cu
apă, canalizare, alimentare cu gaze
naturale etc.)
5. Economic:
a) Fluxul reciclării nu este încă
stabilizat – desigur şi din cauza
insuficientei implementări a
colectării separate;
b) Grad scăzut de extindere a
sistemelor de colectare separată a
deşeurilor.
1. Legislativ: apariţia
neconcordanţelor între actele
normative emise de diferite autorităţi
centrale;
2. Financiar: Posibilitatea declanşării
procedurii de infringement în cazul
nerespectării obligaţiilor asumate de
către România.
3. Implementare: serviciu de slabă
calitate în condiţiile subfinanţării
sistemului datorat, participării limitate
a generatorilor şi respectiv de a plăti
serviciile de salubritate;
4. Lipsa de participare a publicului:
insuficienta informare şi
conştientizare a populaţiei fac ca
aceasta să nu fie receptivă la
sistemele noi create;
5. Tehnic: implementarea dificilă a
unor tehnici şi tehnologii, care, deşi
sunt practicate pe scară largă la nivel
european, sunt aproape necunoscute
şi neadaptate la realitatea locală a
gestionării deşeurilor.
Ameninţări
4. O nouă strategie
4.1. Provocări
Economia naţională depinde de un spectru larg de resurse naturale: materii prime (minerale, biomasă,
resurse biologice), de factori de mediu (aer, apă, sol), de fluxuri de energie (energie din combustibili
fosili, energie regenerabilă: eoliană, solară, geotermală, a valurilor etc.) şi de teritoriul fizic. Fie că aceste
resurse sunt utilizate pentru a produce bunuri, fie că absorb emisiile produse de activităţile antropice
(aer, apă, sol), ele sunt indispensabile pentru funcţionarea economiei şi pentru asigurarea unui nivel
corespunzător al calităţii vieţii.
Dezvoltarea sistemelor socioeconomice, ignorând sau diminuând importanţa structurii şi capacităţii
funcţionale şi de suport a capitalului natural, a condus la epuizarea mediilor naturale şi pierderea unor
servicii ecosistemice valoroase. Îmbunătăţirea gestionării resurselor naturale şi evitarea exploatării lor
excesive, recunoaşterea valorii serviciilor furnizate de ecosisteme sunt obiective generale prevăzute în
SNDD a României, Orizonturi 2013-2020-203011 pentru asigurarea conservării şi gestionării resurselor
naturale. Acţiunea în acest domeniu se va concentra pe punerea în aplicare a proiectelor integrate de
gestionare a deşeurilor la nivel naţional şi regional prin orientarea ierarhică a investiţiilor conform
priorităţilor stabilite: prevenire, colectare separată, reciclare, valorificare, tratare şi eliminare.
11 „Obiectivele formulate în Strategia naţională pentru dezvoltare durabilă a României
Orizonturi 2013-2020 -2030, în urma dezbaterilor la nivel naţional şi regional, vizează
menţinerea, consolidarea, extinderea şi adaptarea continuă a configuraţiei structurale şi
capacităţii funcţionale a capitalului natural ca fundament pentru menţinerea şi sporirea
capacităţii sale de suport faţă de presiunea dezvoltării sociale şi creşterii economice şi
faţă de impactul previzibil al schimbărilor climatice” (Strategia naţională pentru
dezvoltare durabilă a României Orizonturi 2013-2020-2030, p. 14).
Devine în acest moment clar faptul că până acum ne-am axat numai pe modul de eliminare a deşeurilor
şi nu suficient de mult pe modul în care putem minimiza generarea acestora sau cum le putem reutiliza şi
valorifica. Dat fiind nivelul actual de presiune asupra resurselor naturale la scara naţională, continentală
sau chiar globală – trebuie să luăm în considerare deşeurile pe deplin şi într-un cadrul mai larg, definit de
fluxul de materii prime şi energetice şi utilizarea durabilă a acestora.
Reducerea consumului de resurse naturale, reciclarea materiilor prime care se regăsesc în produsele
ajunse deşeuri, precum şi recuperarea energiei trebuie să fie vectorii unei schimbări majore către un mod
de viaţă durabil. În acest scop strategia pune accent pe încurajarea extinderii şi dezvoltării capacităţilor
de reciclare, precum şi pe utilizarea de deşeuri în procesul de producţie, pentru valorificare materială sau
energetică a acestora. Trebuie avut în vedere potenţialul economic oferit de preţul materiei prime
conţinute în deşeuri în comparaţie cu cel obţinut din exploatarea resurselor naturale şi, în acest sens,
România trebuie să adopte politici pentru dezvoltarea de capacităţi de reciclare/valorificare şi să
încurajeze utilizarea de materii prime care se regăsesc în deşeuri. Astfel, instalaţiile de valorificare
trebuie să acorde prioritate deşeurilor generate pe teritoriul naţional respectând în acest sens principiul
proximităţii şi autosuficienţei.
Pornind de la direcţiile de acţiune definite de prezenta strategie Guvernul României va
elabora un plan cuprinzător de prevenire a generării deşeurilor şi, în acelaşi timp, va
colabora cu întreprinderile şi alte organizaţii de pe întregul lanţ de aprovizionare pentru
a dezvolta o serie de măsuri în scopul reducerii generării deşeurilor şi reutilizării lor ca
parte a unui program de eficienţă a resurselor.
Justificarea acţiunilor de mediu O mai bună gestionare a deşeurilor poate contribui la:
– reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – în special metan de la depozitele de deşeuri, dar şi
dioxid de carbon de emisie (prin reutilizare, reciclare şi alte metode de valorificare);
– creşterea eficienţei utilizării resurselor – economisirea energiei şi reducerea consumului de materiale
prin gestionarea eficientă a deşeurilor;
– protejarea sănătăţii publice prin gestionarea în condiţii de siguranţă a substanţelor potenţial
periculoase;
– protejarea ecosistemelor (soluri, ape subterane, emisiile în aer).
4.1.1. Ierarhia deşeurilor
„Ierarhia deşeurilor”12 reprezintă conceptul conform căruia diferitele măsuri/opţiuni de gestionare a
deşeurilor sunt grupate în funcţie de impactul lor pe termen lung asupra mediului înconjurător. Categoria
cu cel mai redus impact, şi anume prevenirea generării deşeurilor, are o prioritate maximă, urmată fiind
de pregătirea pentru reutilizare, reciclare, valorificare şi, ultima dintre toate, eliminarea (de exemplu,
depozit de deşeuri). Această grupare reprezintă cea mai bună opţiune din punctul de vedere al protecţiei
mediului, însă pot exista abateri de la aceasta pentru anumite fluxuri specifice de deşeuri, în cazul în care
se justifică şi numai în baza evaluării de tip analiza ciclului de viaţă privind efectele globale ale generării
şi gestionării respectivelor deşeuri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s